My beautiful insanity

Draga mea, să-şi explic cum stă treaba. Am încercat în cel mai “cu mănuşi” fel să-ţi explic la tine pe blog că nu sunt nici eu oarbă şi văd ceea ce faci, fie gestul voluntar sau nu. Nu ai înţeles. Vrei să ştii unde ai greşit?

1. Mă copiezi pe mine. Cum să-ţi spun, e o onoare, dar sunt foarte conştientă că nu vei avea succesul dorit. Ce scriu eu, nu se cere… mă-nţelegi.

2. Îl copiezi pe DeMaio. Eh, aici e mai bine, el are trafic mult mai mare, dar nu uita că nu e “pe felie” cu icon-urile din domeniu.

3. Iei idei din toate părţile, mai pui ceva şi de la tine (pentru asta o bilă albă) şi iese un amalgam de nedescris, ceva fără început şi fără sfârşit.

4. Ai văzut că pitzipoancele fac trafic şi ai început şi tu să le afişezi?

5. Nu mă înţelege greşit. Nu te scot din blogroll pentru că poţi să scrii. Chiar poţi.

M-ai lăsat fără replică. Aveam impresia că citesc un text scris de mine. Acum nu pun eu copyright sau TM pe stil, că nu-mi aparţine, dar parcă preţuiam originalitatea.

Sfatul meu (ironic): Încearcă să furi idei de la Zoso, Blogatu, Visurat, Andressa, Arhi etc. Bafta!

Provocata oarecum de DeMaio, am scris un articol pentru concursul “De ce iubim bucurestiul”. Textul il aveti mai jos, daca va place puteti vota aici.

Ce poate fi mai pur si mai sincer decat mintea nepatata inca de mizeriile societatii a unui copil ce nu de mult a invatat sa paseasca pe acest pamant, sa bolboroseasca doua cuvine si sa le aduca o bucurie enorma in suflet parintilor? Nu multe, va spun, sau poate chiar nimic.

Copil fiind aveam o nelamurire si un vis, mai exact ma intrebam de ce in atlasul meu cu coperti cartonate si rosii Basarabia este o tara separata si ce ne impiedica sa ne unim cu fratii nostri, caci asa ii consideram atunci si marturisesc ca aceasta parere nu mi-a fost alterata pana in zi de azi. Am fost copilul tarii, copilul ce-si iubea mama, ce nu intelegea de ce aceasta trebuie sa aiba o linie ingrosata peste Prut, o linie care a dezbinat o mare familie. Eram un copil la fel ca cei de astazi si totusi atat de diferit, unul ce nu stia ce inseamna un Pampers si spre disperarea parintilor ura delicatesa bebelusilor, Milupa. Nu stiam nimic despre razboaie, dar stiam ceva despre istorie si comunism, astfel nu este de mirare ca din bratele doicii strigam din rasputeri de pe balcon ”Jos Ceausescu!”. Sunt nascuta in anul 1988, aveam aproape doi ani cand s-a petrecut revolutia, unii ar spune ca nu stiam nimic atunci, nici macar eu nu imi amintesc, dar uite ca sufletul meu pur de atunci stia ce este mai bine, stia sa iubeasca tara la fel cum iubea familia si probabil jucariile.

Astazi, cum as putea sa nu iubesc Timisoara, dupa 16 decembrie si cum as putea sa nu iubesc Bucurestiul, dupa 22 decembrie. Cum uitam noi ce s-a intamplat atunci, cum nu ne intereseaza, cum urla din mormite sangele celor care s-au jertfit pentru noi. Eu nu am uitat!

Am crescut insa, Bucurestiul a  devenit casa bufonilor, demagogilor si a diversionistilor pe care ii cunoastem sub denumirea de politicieni, iar Timisoara a devenit casa mea. Iubesc Timisoara, iar dragostea si respectul pentru Bucuresti, pentru acel oras care a adapostit lupta pentru libertate, nu mi-o poate ucide un scamator politic.

Lasand la o parte motivatiile istorice, legatura mea personala cu Bucurestiul este indisolubila, ea datorandu-se faptului ca o mare parte din familia mea populeaza acest oras. O legatura de sange, acel sange ce apa nu se face si al carui cuvant este deasupra tuturor celor pe care astazi le auzim din guri unse cu miere amara. 

Bucuresti. Locul in care am ramas fascinata de acel mecanism ingenios care calatoreste pe sub pamant. Ce stiam eu pe vremea aceea despre cersetori milionari care-si fac veacul prin galeriile sale, cersind pentru BCA-ul vilei? Bucuresti. Locul in care mi s-a pus pentru prima data o medalie la gat, in semn de recunoastere pentru meritele mele. Si mai ales Bucuresti. Locul in care m-am intalnit cu dragostea in fata Garii de Nord.

Iubesc Bucurestiul pentru ca este o parte din mine si iubesc bucurestenii pentru ca imi sunt frati.

Cu mult drag,

Fata din provincie

Cu acest articol, incep o noua categorie: “Anti-tot”. De ce? Pentru ca sunt mult prea multe lucruri care ma deranjeaza, mult prea multe lucruri impotriva carora lupt, lucruri anormale etc.

* * *

Capitalismul, sistemul politico-economic liber, integrarea in acest tip de mecanism, dezideratul oricarei natii de genul Romaniei. Cu alte cuvinte: Vrem sa fim si noi ca voi! Mirajul visului occidental (ca sa nu particularizez spunand american) orbeste tot defavorizatul ce nu de foarte mult timp a aflat ce gust are coca-cola. Cat de normal este sa ne uitam cu jind la cei ce au avut sansa la libertate inaintea noastra, la cei ce sunt din multe puncte de vedere cu vreo suta de ani in fata noastra din punct de vedere al dezvoltarii (economice, tehnologice etc.)? Foarte normal. Anormalitatea intervine in momentul in care incercam sa-i punem cenusaresei noastre central-estica un pantof cu vreo cateva numere mai mari, in care saraca nu va putea pasi. Ramane desculta, dar ii punem zorzoane si brizbrizuri de genul McDonalds, Mall etc.

Sarmale si mamaliguta vs. Pre- si Semi- 

Oare stim noi ce sa copiem de la granzi? Cu parere de rau constat ca nu. Este imposibil sa nu remarcam ce a umplut piata noastra in ultima vreme si aici vorbesc despre mancare semi-preparata, obiecte pre-fabricate si E-uri (ca tot ne place sa discutam atat despre ele). Totul frumos ambalat, vidat, in plastic, foarte mult plastic.

Oricat de ciudat ar parea, inspiratia pentru acest articol a venit de la o supa. Da. O supa. O supa care poate fi gasita pe raftul oricarui magazin. Arata in felul urmator: un pahar, o furculita extensibila, taietei pre-fierti, pliculet cu legume deshidratate, pliculet cu sare si alte condimente si pliculet cu grasime. Cum se prepara? Desfaci tot, amesteci, pui apa fierbinte. Ce s-a intamplat cu mancarea traditionala? Nu ma intelegeti gresit, nici eu nu am atat de mult timp incat sa-mi dedic ore intregi activitatii desfasurate in bucatarie, dar tin la sanatatea mea si sunt constienta de faptul ca “natural” intotdeauna bate “artificial”.

De ce cumparam asa ceva? Pentru ca nu avem timp. De ce nu avem timp? Pentru ca muncim ca sclavii pentru a avea bani de dat pe asa ceva. Un cerc vicios din care nu stiu care este iesirea. Bineinteles, ca sa mergem pana la capat, prepararea supei necesita efort (nu conteaza cat de mare este acesta), iar noi vrem mancare si o vrem repede. Fast Food va spune ceva?

S-a impanzit tara de restaurante de tip fast-food: McDonalds, KFC, BurgerKing si copii ale acestora. Au succes in special la copii, care sunt atrasi de jucarioarele din faimoasele Happy Meal, de Ronald McDonald (cui nu-i place un clown inainte de a avea varsta minima pentru a vedea filmele horror cu acestia?), de ciupercute, buburuze si alte decoratiunui. Ne mai miram de ce copiii sunt obezi, de ce noi suntem obezi, de ce idolii nostri sunt obezi?

Cunoastem cu totii imaginea de mai jos:

Oare cat de rau ne-am insela daca am crede ca aceasta este cu adevarat evolutia omului? Mai in gluma, mai in serios, aruncati o privire si la imaginea urmatoare:

 

 Ce inseamna globalizarea?

Nu exista o definitie exacta pentru globalizare. Am putea spune ca este reunirea intr-un tot a elementelor disparate (definitia data de DEX). Totusi nu pot sa nu ma intreb cat de corecta este definitia in contextul celor ce se intampla in jur. Oare este intr-adevar reunirea tuturor sau este aplicarea sau impunerea unui model “de succes” al unei tari puternice celor marunti? Tind sa cred ca este mai plauzibila a doua varianta, iar aici sunt pur subiectiva.

Componente institutionalizate

Ne-am zbatut dupa 89 sa fim si noi bagati in seama, am incercat si am incercat si iar am incercat “sa intram in randul lumii”. Ei, ca sa vezi, am si reusit. Sarbatoare mare: am aderat la Nato si ne-am inegrat in UE.

Ma declar impotriva Uniunii Europene si argumentez cu un citat din textul campaniei “Vei ramane fara tara” (aici intreg articolul):

- Romania nu va avea nici o putere de decizie reala si va primi numai portofolii de umplutura, cum este cel de “Traduceri si multilingvism”.

- Romania va pierde o parte insemnata din independenta si suveranitatea sa, cucerite si aparate cu  sacrificii uriase de stramosii nostri. Teritoriul tarii va fi impartit in 8 regiuni administrative, iar legislatia UE va avea intaietate in fata legislatiei romanesti, adica legile ne vor fi dictate din afara si nici o decizie majora nu va mai putea fi luata fara aprobarea structurilor birocratice de la Bruxelles si Strassbourg.

- Pentru cetateanul de rand, aderarea va aduce cresterea vertiginoasa a preturilor si a ratei somajului.

- In agricultura, vor fi impuse standarde imposibil de atins pentru tarani, iar produsele autohtone naturale si competitive vor fi sabotate de marile concerne alimentare sub pretexte de “siguranta alimentara”, mergandu-se pana la interzicerea productiei care depaseste “cotele maximale alocate de UE”. Taranii vor fi nevoiti sa-si vanda pamantul si vor deveni “proletari agricoli” pentru noii latifundiari.

- Majoritatea statelor occidentale isi vor mentine restrictiile in privinta muncitorilor romani. Nici dupa aderare romanii nu vor putea munci in conditii legale in toate statele UE.

- Romania va fi golita de specialisti, care vor fi atrasi in occident prin mirajul bunastarii, iar tara va fi invadata de imigranti din Asia si Africa, impinsi aici de saracie, razboaie sau aventura. In doar cativa ani, acestia vor fi colegii de servici si vecinii nostri, copiii lor vor fi colegi de clasa cu ai nostri, iar noi vom fi obligati sa le respectam traditiile si obiceiurile, sa dam jos icoanele noastre crestine si sa nu mai decoram bradul de Craciun in public, ca sa nu se simta jigniti.

- Va fi impusa o noua ideologie politica, multiculturalismul (dictatura minoritatilor), prin care valorile nationale vor fi considerate generatoare de ura si vor fi distruse. Se va rescrie istoria Romaniei, astfel incat romanii sa fie incriminati pentru suferinte pe care le-ar fi cauzat altora de-a lungul secolelor si pentru care noi va trebui sa le platim despagubiri si compensatii. In scoala, in loc de mandrie nationala si patriotism, elevilor li se va inocula sentimentul vinovatiei si al rusinii fata de faptele stramosilor lor.

- Sub pretextul luptei impotriva terorismului, presa, radioul, televiziunea si chiar internetul vor fi cenzurate, convorbirile telefonice si corespondenta monitorizate (sistemul Echelon) si toate opiniile contrare vor fi interzise. Cei care vor mai vorbi liber vor fi intimidati, dati afara din servici, li se vor face perchezitii acasa si vor fi chemati la politie si prin tribunale, asa cum proceda securitatea cu dizidentii anticomunisti. Pentru ei insa nu va mai fi nici un Radio Europa Libera, care sa vorbeasca lumii despre tragedia lor.

 Nota: Daca ati accesat sursa articolului veti observa ca am omis intentionat primul paragraf, acela care se refera la crestinism, eu fiind ateista.

Natonalism si patriotism vs. globalizare si ceva despre dragoste si pasiune

Sa vorbim despre apartenenta, despre aceasta nevoie fundamentala. Da, oricat am nega, simtim nevoia de apartenenta la o familie, chiar o familie mai mare, acest neam.

Patriotismul este intotdeauna scos la inaintare de bravii nostri politicieni, cei pe care ii cunoastem si ii apreciem pentru sinceritatea lor debordanta. Rostit de atatea ori de gurile lor flamande, parca a inceput sa isi piarda din valoare acest termen. Cum ati reusit voi sa distrugeti dragostea de tara… Cum ati reusit sa trimiteti toate valorile peste hotare din pricina sistemului acesta pe care il creati si il conduceti…

Este extrem de dificil sa fii patriot in Romania de astazi. Ai nevoie de putere si toleranta, dar nu este ceva imposibil de realizat de dragul tarii-mama. Daca a fi patriot este atat de greu, a fi nationalist este o adevarata provocare.

Vorbesc atat despre patriotism si nationalism si ar fi cazul sa va dau un exemplu din principiile de sub umbrela acestora. Primul si probabil cel mai important este conservarea traditiilor. Poate nu va dati seama, dar ne batem deja joc de traditie. Un exemplu foarte clar in acest sens este importul de sarbatori ale altor natii (vezi Valentine’s Day) si indiferenta aratata fata de ale noastre din stramosi (vezi echivalentul Valentine’s Day - Dragobetele).

Nu cred ca sunt foarte multi dintre voi familiarizati cu ceea ce se intampla pe stadioane. Probabil creierasul vostru a fost spalat de ceea ceea ce vedeti la televizor, in speta manifestarile violente. Ei bine, nu pot sa spun ca sunt de acord cu violenta de acest fel pe stadioane, dar sustin din toata inima iubirea pentru culori (indiferent ca este vorba de culorile unui club, sau de culorile echipei nationale), de iubirea fata de oras (care este adesea manifestata in arenele sportive), iubirea si pasiunea pentru echipa si fenomen (ma refer la fenomenul ultras, ma abtin in ceea ce priveste celelalte fenomene cum ar fi hool, casual etc.). Apar legi, legi inventate de cei care isi doresc sa omoare aceasta dragoste (sunteti probabil cu totii familiarizati cu legea Dragomir, o lege anticonstitutionala).

Cum ne vor ei:

Cum suntem noi si ne face placere:

 

Concluzie:

As fi putut sa vorbesc mult mai mult despre acest fenomen, insa este suficient pentru a va crea o idee despre ce inseamna acesta.

SUNTEM IN PRIMUL RAND ROMANI!

 

 

 

O sticla pe jumatate goala si eu. Un singur pahar, mereu acelasi.

Intinsa pe patul ravasit cu o mana intinsa catre podea, unde zace sparta in doua fiola pe care scrie cu negru “Fericire”, fixez un punct fix de pe tavan. Am baut din fiola si am simtit sarutul dulce si rece al vietii pe care nu am cunoscut-o pana acum. Dulce amortire, ai adormit antianeira din mine. Dulce amortire, camuflaj perfect pentru boala din mine, boala impotriva careia lupta dintotdeauna anticorpii societatii.

A mai ramas o picatura de lichid flourescent pe buza mea de jos, dar n-are cine s-o culeaga cu un sarut. Nici nu trebuie. Sa ramana acolo sau sa se prelinga pe trupul meu semi-adormit. Alunec intr-o stare de visare, umblu libera, desculta prin locuri prin care nu a mai pasit nicio minte omeneasca, daramite vreun picior. Calc pe cioburile sticlei care nu stiu cand s-a spart, cioburi si vin, vin si sange, rosu si rosu. Nu ma doare. Nu ma mai doare. Oare sunt inca in vis?

Dulce si rece. Intuneric si mireasma proaspata de dimineata de iarna cu zapada. E august. Nu conteaza. Nu mai conteaza. Bate cineva la usa. Visez? Cu siguranta, nu asteptam pe nimeni. Ating peretele si totul devine plastic sau plasma, e cald si lucios, indepartez mana si el pare sa vina catre ea. Lipicios.

Simt gust amar. Pe buza de jos sta acum o picatura rosie de vin sau sange. Apare inca una, inca una, inca doua… La naiba. As vrea sa ies, sa alerg pe strazi sau sa plutesc peste masini, sa traiesc iubiurea urbana, banala. Devine anost.

Pentru numele lui dumnezeu, de ce ar scrie cineva “fericire” cu negru? Si de ce punctul fix este brusc unul mobil, se invarte, se invarte… Ametesc. Sunt inca in pat, mana mea este langa fiola, ma trezesc.

A fost un vis? Atunci de ce sticla e sparta si picioarele-mi sunt insangerate… de ce imi curge sange si-mi inroseste buzele intr-un mod nenatural?

Deviatii si psihoza. Incepe sa doara. Atat a durat? Mi-e cald.

* * *

Cu fata in jos, intr-o balta atat de clara incat ai crede ca sunt lacrimile a 100 de ingeri sau fecioare. Plang si nici macar eu nu-mi pot explica de ce. Ma doare totul. Poate fericirea nu este pentru mine, sau poate nu am reusit nici pana azi sa inteleg ce inseamna. Cand fata-mi va fi brazdata de riduri si voi incerca sa acopar acele fire albe ce tradeaza varsta, sper ca voi fi aflat deja ce inseamna fericirea. Cu siguranta stiu ce este speranta, speranta care ma distruge incet. Stiu ce inseamna si dezamagirea.

* * *

A noua fiola. Visez.

__________________

Imi cer scuze pentru lipsa diacriticelor, nu ma ajuta tehnica de calcul.

Ovi chiar si-a batut joc de mine (aici) cand m-a “rugat” sa vorbesc despre obsesiile mele. Trebuie sa recunosc, cu rusine, ca sunt multe. Sunt o persoana care foarte usor dezvolta obsesii sau se lasa prada dependentelor de tot soiul.

Nici nu stiu cu ce sa incep. Hai sa incep mai light asa, cu obsesii destul de des intalnite: computerul, internetul, chitara, telefoanele, masinile etc. Bineinteles, ca sunt si altele, putin mai ciudate. Spre exemplu, am o obsesie pentru hartia din filtrul de cafea, care ma indispune daca ramane in aparat, dupa ce s-a facut cafeaua. E si chestiune de bun simt sa o arunci dupa ce nu-ti mai este folositoare. Nu suport treningurile altundeva decat in casa sau intr-un loc in care se desfasoara activitati sportive. Sunt foarte curioasa din fire si ma obsedeaza lucrurile care mi se ascund. Nu suport lapsusurile, ma gandesc zile intregi cand uit numele unui actor de exemplu. Pastrez bonuri de cumparaturi. Nu stiu de ce. Nu fac nimic fara sa aman macar o data, macar cu 5 minute. Are curaj cineva sa ma trezeasca? :)) E distractiv si enervant in acelasi timp. Sunt obsedata de curele, orice tinuta fara curea mi se pare incompleta. Ma obsedeaza blugii, as purta si cand dorm. Ma obsedeaza piercingurile, o persoana care detine asa ceva are din start un plus maaaare in ochii mei. Se aplica si in cazul tatuajelor. Ma obsedeaza ideea unuio salt cu parasuta sau cu bungee. Am o pasiune dusa spre obsesie pentru Cola. Pepsi sucks! Pixuri!!! Multe! Si brichete!!! Mai multe!!! Nu vreau sa mor sufocata si ma obsedeaza gandul ca voi muri prin asfixiere. V-am mai spus despre curele? Cred ca da, dar poate e timpul sa aflati ca ma fascineaza si la sexul opus, ma holbez la ele si…. e interpretabil. Sa va dea de gandit privirea mea doar in cazul in care nu purtati curea. Intotdeauna inainte de a pleca de-acasa ma uit in oglinda, imi iau telefonul si tigarile (chiar daca ma duc sa duc gunoiul). Daca cineva imi ia telefonul sigur se uita la mesaje si daca imi foloseste computerul sigur se uita in arhiva messenger-ului. Daca cineva imi arunca ocheade sigur am ceva pe fata sau imi sta parul aiurea.

Poate ar fi de mentionat ca ma osedeaza moartea si tot ce tine de ea,  din cauza faptului ca este cel mai mare mister neelucidat.

Mai sunt multe, dar v-am spus destule, sincer nu mai am rabdare sa scriu. Le astept pe ale voastre. Leapsa merge la oricine citeste acest blog si o primeste

Ascult. Mereu am ştiut să ascult, niciodată să vorbesc. Cuvântul mi-e aproape doar atunci când el nu poate fi întors împotriva mea, nu poate deschide o cale directă către sufletul meu, nu lasă să se vadă mai mult decât mintea pofteşte. Trăiesc într-un glob de sticlă fumurie. Vezi totul, dar e neclar, ai vrea să atingi… dar nu poţi. M-am închis acolo de ceva vreme şi este loc doar pentru o persoană. M-aş înghesui într-un colţ, pentru a face loc cuiva, dar globurile nu au colţuri.

Mă învârt. Ameţesc. Privesc lumea de acolo. Sunt singură, dar protejată de tot.

Mă puteţi găsi pe blog de mai bine de jumătate de an, timp în care m-am dat cu barca prin blogosferă destul de mult. Blogrollul a rămas destul de restrâns totuşi, nu vedeţi reclame şi nici schimburi de bannere. Ştiu că e vacanţă, ştiu că nu aveţi chef de nimic dar vă invit la o campanie de creştere a calităţii blogosferei româneşti. Nu, nu e leapşă, nu e concurs, nu câştigaţi nimic altceva în afară de respectul meu,nu fac banner pentru asta (dacă vrea cineva e invitatul meu), nu vreau să-mi scrieţi ode sau să mă link-uiţi la voi.

Ca să înţelegeţi la ce mă refer:

1. Scrieţi ceva ce vă frământă, ceva din suflet, dezbateţi o problemă reală a societăţii, spuneţi-vă părerea (nu fiţi simpli informatori), măcar o zi renunţaţi la bancuri şi clipuri de pe youtube, dar mai ales, duceţi această iniţiativă mai departe.

2. Chiar dacă vă este lene, haideţi să nu schilodim limba română. Măcar o zi scrieţi cu diacritice, verificaţi textul de greşeli gramaticale, puneţi spaţiu după semnele de punctuaţie şi nu folosiţi emoticon-uri excesiv.

3. Pentru cei curajoşi cu adevărat, renunţaţi o zi la adsense şi alte reclame, lăsaţi blogul să respire.

Ar mai fi multe de spus, dar sunt sigură că aţi prins voi ideea.

Daţi mai departe!

Sursa: Kudika

Textul nu îmi aparţine, dar vreau să vi-l fac cunoscut, prentru a vă amuza puţin

In vremuri stravechi femeia, cea din spatele ceaunului, avea un singur orificiu interesant pentru barbati si acela era folosit pentru procreere. In urma unui act simplu, de tip introducere si procesare, cel mai viteaz dintre aia mici (spermatozoizii) ii dadea in cap tovarasului ovul. Mai apoi, sexul devenea istorie. Barbatul isi satisfacea nevoile animalice in casele tolerante, iar femeia nu avea nevoi deloc… ea se ducea la biserica. In aceasta saptamana va voi lasa sa va desfatati cu un articol publicat in anul 1894 in ziarul “Ghid de spiritualitate” pe care l-am primit pe email.

Codurile si Procedurile despre Relatii Intime si Personale ale Statutului Marital

Din Codurile si Procedurile despre Relatii Intime si Personale ale Statutului Marital intru Marea Sanctitate Spirituala a acestei Binecuvantate Comuniuni si intru Gloria lui Dumnezeu

de Ruth Smythers, mult iubita sotie a Reverendului L.D. Smythers, Pastor al Bisericii Metodiste din Arcadia, Confederatia Regionala de Est

Publicata in anul Domnului 1894, Ziarul Ghid de Spiritualitate

Pentru gingasa tanara femeie care a beneficiat de o buna educatie in Legile Domnului, ziua nuntii este, in mod ironic, atat cea mai fericita cat si cea mai terifianta zi din viata ei. Pe de o parte este nunta in sine, in care mireasa este atractia centrala intr-o frumoasa si inspirata ceremonie, simbolizand triumful ei in a-si asigura un barbat care sa ii indeplineasca toate nevoile pentru tot restul vietii.

Pe de alta parte este noaptea nuntii, in cursul careia mireasa trebuie sa platesca tributul, ca sa spunem asa, infruntand pentru prima oara teribila experienta a sexului. In acest punct, dragi cititoare, lasati-ma sa exprim un adevar socant. Exista cateva tinere femei care asteapta noaptea nuntii cu placere si curiozitate! Feriti-va de o asemenea atitudine! Un sot egoist si senzual ar putea usor sa profite de o astfel de mireasa. Trebuie sa nu uitati niciodata une dintre cele mai importante reguli ale Bisericii in ceea ce priveste Casatoria: daruieste putin, daruieste rar, si mai presus de orice, daruieste cu zgarcenie. Altfel, ceea ce ar fi o casatorie normala s-ar transforma intr-o orgie a destrabalarii sexuale.

Pe de alta parte, teroarea miresei nu trebuie sa fie extrema. Desi sexul este in cel mai bun caz revoltator si, in cel mai rau caz, dureros, trebuie indurat si asa a fost de la inceputurile timpului, deoarece este compensat de construirea unei relatii monogame si de copiii rezultati din aceasta.

Este inutil, in majoritatea cazurilor, ca mireasa sa incerce sa refuze o initiativa sexuala din partea mirelui. In timp ce barbatul ideal s-ar apropia de sotia sa doar la cererea acesteia si doar in scopul procrearii, asemenea nobilitate si lipsa de egoism nu poate fi asteptata din partea barbatilor obisnuiti. Majoritatea barbatilor va cere sa i se ofere sex aproape in fiecare zi. Mireasa inteleapta va permite maxim doua scurte experiente sexuale saptamanal, in timpul primelor luni de dupa casatorie.

Apoi, odata cu trecerea vremii, va trebui sa faca orice efort pentru a reduce aceasta frecventa. Sa te prefaci ca esti bolnava, somnolenta, durerile de cap sunt printre cele mai bune prietene ale nevestei in aceasta problema. Argumentele, certurile, mustruluielile si cicalelile s-au dovedit de asemenea a fi foarte eficiente, daca sunt folosite seara tarziu, cam cu o ora inainte de momentul in care sotul ar putea incepe procesul de seductie. Sotiile istete sunt mereu in alerta, cautand noi si din ce in ce mai bune metode de a refuza si descuraja pornirile amoroase ale sotului. O sotie buna trebuie sa ajunga sa reduca contactele sexuale la unul pe saptamana inainte de incheierea primului an de casatorie si la unul pe luna pana la sfaritul celui de-al cincilea an.

Pana la a zecea aniversare, multe sotii au reusit sa incheie perioada de a purta in pantece copii si au atins cel mai inalt tel, acela de a stopa definitiv contactele sexuale cu sotul lor. Dupa atat timp petrecut alaturi de sot, deja poate sa se bazeze pe dragostea copiilor si pe presiunile sociale pentru a-l tine acasa.

Precum trebuie sa fie mereu atenta sa tina cat mai jos posibil nivelul contactelor sexuale, mireasa inteleapta va fi cel putin la fel de atenta si cu limitarea modului si gradului de desfasurare a actului sexual. Majoritatea barbatilor are de la natura o inclinatie spre perversiune, iar daca li se ofera cea mai mica sansa va vor angaja intr-o mare varietate de practici mai mult decat revoltatoare.

Aceste practici includ printre altele: practicarea actului normal in pozitii anormale, atingerea corpului femeii cu buzele si limba, oferirea corpului lor gol pentru a fi explorat cu buzele sau limba de catre sotie. Nuditatea, discutiile despre sex, citirea unor povestiri despre sex, admirarea unor fotografii sau desene cu sugestii sexuale fac parte din obiceiurile adoptate rapid de barbati daca sotiile le permit. O mireasa inteleapta isi va face un tel din a nu ii permite niciodata sotului sa ii vada corpul descoperit si din a nu il lasa nici pe el sa se descopere in fata ei.

Sexul, atunci cand nu poate fi prevenit, va fi practicat doar in intuneric total. Multe femei au gasit util sa doarma imbracate noaptea: ele purtand camasi lungi din bumbac, iar ei pijamale. Acestea trebuiesc imbracate in camere separate si nu trebuiesc indepartate in timpul actului sexual. Astfel, doar o minima parte din piele este expusa.

Odata ce si-a pus camasa si a stins toate luminile din camera, mireasa trebuie sa se intinda tacuta in pat si sa astepte sosirea mirelui. Cand acesta intra in odaie, bajbaind prin intuneric, femeia nu trebuie sa scoata niciun sunet pentru a-l ghida in directia ei, deoarece ar putea fi considerat un semn de incurajare. Trebuie sa il lase sa se chinuie si sa spere ca se va impiedica si se va rani usor, bun pretext pentru a-i refuza accesul la favorurile ei sexuale.

In momentul in care sotul ajunge langa ea, mireasa trebuie sa stea perfect nemiscata. Miscarea corpului ar putea fi interpretata ca excitatie sexuala de catre sotul optimist. Daca incearca sa o sarute pe buze, sotia trebuie sa intoarca usor capul, astfel incat sarutul sa fie pe obraz. Daca incearca sa ii sarute palmele, va trebui sa stranga pumnii. Daca incearca sa ii ridice camasa si sa o sarute in orice alt loc, ea trebuie sa isi traga rapid camasa la loc, sa sara din pat si sa pretinda ca trebuie sa mearga urgent la toaleta. Aceste actiuni ii vor tempera dorinta de a o saruta in locuri interzise.

Daca sotul incearca sa isi seduca sotia cu discutii lascive, aceasta isi va aminti instant o intrebare triviala, non-sexuala, pe care sa i-o adreseze. Imediat ce el raspunde, mireasa trebuie sa continue aceasta discutie, indiferent cat de frivola poate parea in acel moment. Intr-un final, sotul va intelege ca daca doreste sa intretina raporturi sexuale cu femeia sa, acestea vor trebui desfasurate fara alte inflorituri amoroase.

Nevasta inteleapta ii va permite sotului sa ii ridice camasa nu mai sus de talie, in timp ce el isi va desface doar partea din fata a pijamalei, pentru realizarea conectarii. In timp ce el pufaie si gafaie, ea va ramane perfect tacuta sau va purta comversatii plictisitoare despre treburile casnice. Mai presus de orice, sotia va ramane perfect nemiscata si, sub niciun motiv, nu va ofta sau geme in timpul actului sexual. Imediat ce sotul a incheiat treaba, sotia va incepe sa se planga de diferite probleme ce vor trebui rezolvate de catre sot. Multi barbati simt o placere sexuala majora in a se relaxa dupa comuniunea cu femeia lor, astfel incat sotia trebuie sa se asigure ca nu ii ofera nicio secunda de pace in aceasta perioada, de care el sa se poata bucura. Altfel, barbatul ar putea fi incurajat sa incerce din nou in curand.

Un factor pentru care mireasa trebuie sa fie recunoscatoare este faptul ca familia sotului, scoala, biserica si cadrul social au lucrat impreuna de-a lungul vietii acestuia pentru a insamanta in el un profund sentiment de vinovatie si rusine in ceea ce priveste sentimentele sale sexuale. Femeia inteleapta va profita de acest avantaj si isi va urmari telul sau de a limita initial aceste porniri barbatesti, iar apoi de a anihila total dorintele sotului de a se exprima sexual.

PS: Din pacate, nu am gasit cu certitudine sursa originala a acestei variantei in romana, insa se pare ca aceste randuri s-au publicat intaia oara in “Ghimpele de Brasov”, anul 2, nr. 9, 17-23 Ianuarie 2008.

Fetelor din lumea întreagă, ştiţi ce aveţi de făcut. =))

Îmi plăcea aşa: adormită, blazată şi scîrbită. Nu credeam că vreo privire o va mai putea trezi vreodată. De prea multe ori a încercat să se ridice, să urmeze lumina roşie, de prea multe ori a văzut un roşu tăcut, trist, anost, şters. Boală a sufletului, plăcere scatofilă… dilema minţii: nu a murit încă? Orgasmul durerii.  Câtă înverşunare. Pentru ce? Pentru o pereche de ochi care au ştiut să mă privească altfel?

Nu vreau să-ţi dau nimic. Nu vrei să iei nimic. Totuşi ceva s-a desprins de mine, o particulă de… lumină roşie şi a rămas suspendată între noi, acolo… lângă pian. Aşteaptă. Aşteaptă în tăcere, pe muchie, alipirea la sufletul tău. Mai este loc? Ele au spus că nu, că este doar ură, când de fapt e plin acolo, plin de sentimente reprimate, refulate. E nevoie de o scânteie ce va reaprinde totul în tine, multe aşteaptă….

A mea aşteaptă lângă pian…

A trecut prea multă vreme şi scânteile s-au stins uşor, rând pe rând, până a mai rămas doar una. Aşteaptă.

Prea devreme ne sunt inimile inundate de cerneală ce apoi se revarsă pe foaie, spunând poveşti despre moarte, despre spirite sugrumate, miţi sufocate şi trupuri schigiutie. Viitor sumbru pentru cei ce nu vor să creadă. În ce să creadă? Nu ştiu. În ce credeţi voi restul? Cu toţii vrem să vedem, să auzim, să simţim, să ne apropiem de adevăr, dar oare câţi dintre noi suntem pregătiţi să-l înfruntăm? De fapt, câţi suntem pregătiţi să-l acceptăm? Poate vrem doar să ne înşelăm simţurile, să le îmbătăm cu ceva ce seamănă a adevăr, cu ceva mult prea trist pentru a fi ireal. Devenim astfel o mână de deprimaţi total inutili societăţii, o adunătură de egoişti. Ne minţim şi noi, puţin altfel, dar ne minţim şi ne credem superiori celorlalţi. Cu ce? Din nou, nu ştiu. E ceaţă în faţă şi întuneric, iar pentru cei cărora nu le pasă e lumină. Cu ce-am greşit noi oare sau cine e de vină?

Sunt şi eu una dintre aceştia…