Caută… caută în tine, dar cu grijă! Cercetează-ţi sufletul şi mintea şi observă discordanţa dintre ele. Ar fi ideală o armonie absolută a celor două elemente, dar acest aspect este de-a dreptul iluzoriu. Care dintre cele două e mai puternică? Păi, fără să mă gândesc prea mult aş miza pe minte, cel puţin deocamdată este un adevăr valabil.

Mintea îngroapă sufletul într-o temniţă, sau poate chiar într-o catacombă… iar acesta, veşnic prizonier, este canonit de prejudecăţi, de percepţia moralităţii şi probabil de o anumită teamă. Este greu de acceptat, continuăm să minţim sufletul oferindu-i o himeră a liberului arbitru. Este greu să ne dăm seama că suntem închişi în noi înşine şi prea puţină este vina factorilor exteriori… este vina noastră că ne lăsăm afundaţi într-un abis de idei preconcepute.

Viaţa? Viaţa cere evoluţie, poate chiar revoluţie… Trebuie să înţelegem că aceasta trebuie împlinită, suptă, secată de tot ce are mai frumos pentru ca apoi să întâmpinăm deşertăciunea fără regrete. Trebuie să primim neantul în momentul apogeului.

Este imposibil a slei viaţa de frumuseţi dacă ne refuzăm plăcerile de orice fel. Umbra de spreranţă îmi este dată de faptul că după principiul paşilor mărunţi mentalităţile par să se schimbe. Probabil n-oi mai trăi eu clipa în care nu ne vom mai refula dorinţa, instinctul…

Sufletul cere… şi trebuie să i se dea, de dragul împlinirii totale. Şi ce dacă asta înseamnă izolare totală de societate? Sau etichete? Ce dacă ar putea fi vorba de ploi lăptoase pe obraji nebrăzdaţi de timp care cândva roşeau din cauza şuierăturilor de la geamul căminelor? Sau trupuri diafane ce altădată erau ascunse, azi dezvelite de textile, inhibiţii şi pudori. Să dăm Caesarului ce e al Caesarului…. Minţii satisfacţie intelectuală şi sufletului împlinirea arzătoarelor dorinţe, mai ales a celor carnale, animalice, pe care ni le refuzăm cel mai des…

Religioşii mă vor condamna, mă vor încadra în categoria damnaţilor şi mai că mi-ar semna sentinţa la veşnică putrezire în iad… căci, aş încălca porunca ce ne spune să nu fim desfrânaţi… aş spune că suntem îndobitociţi de asemenea scrieri, dar e alegerea voastră în ce credeţi… într-o carte sau în voi.

O etichetă de curvă? Sau de fustangiu? Se poate trăi cu aşa ceva! În schimb, cu un trup, un suflet sau o minte neîmplinită… trăim, dar trăim degeaba…

Prefer să mor în imoralitate decât ingropată de prejudecăţi…