Weekendul care tocmai s-a încheiat l-am petrecut departe de casă, departe de Timișoara, departe de țară, departe de tot… și a fost al naibii de bine. Nu, nu am fantezii de plecare, dar mi-a plăcut atât de tare să-mi țin telefonul închis, să nu mă cunoască nimeni, să pot să fiu copil și să alerg prin parcuri…. Nu că aici n-o fac, dar acolo am fost mai… liberă.

Când cineva vine cineva de „dincolo”, automat o să auzi povești despre drumuri și autostrăzi, despre civilizație, despre cât este de curat și mai puțin despre ceea ce au văzut și chiar are relevanță pentru ascultător. Faptul că ăia au autostrăzi n-o să-l determine să meargă și el, dar dacă îi spui cât de frumos este Schönbrunn-ul, s-ar putea să-i stârnești interesul.

Să vă povestesc. După ce am fost lăsată să ies din țară și am aflat că nu sunt urmărită de interpol, după ce am tranzitat Ungaria fără să ne oprim în scop admirativ, ci doar pentru țigară și nevoi fiziologice, am ajuns în Austria. Casa departe de casă, pentru cele două zile, a fost într-un sătuc minunat, Maria Ellend, la vreo 20 de kilometri de Viena. Pensiunea despre care vă vorbesc este a unui românaș din Onești care s-a stabilit în Austria în urmă cu 25 de ani, om care a pus cărămidă peste cărămidă și a construit o afacere. Oamenii au fost excepționali, iar locul de asemenea, ca atare, nu a fost nevoie să ajung în Viena pentru a fi plăcut surprinsă.

Încă din prima seară am plecat înspre ceea ce se poate numi, fără putință de tăgadă, capitală europeană. Viena. Am văzut Stephanplatz, centrul lor, loc în care m-am simțit minusculă între clădirile și monumentele imense. În a doua zi am vizitat Schönbrunn, palatul și toate cele adiacente lui. Primele două zile a plouat groaznic și a fost un frig de-ți crăpau oasele, dar toate cele ce țin de climă nu m-au putut interesa mai puțin. E plină România de Paracetamol. Pentru că nu am văzut ring-ul așa cum trebuia, duminică ne-am întors în Stephanplatz, pe zi și pe ne-ploaie.

Stephanplatz:

Un centru superb, împânzit de magazine în care nici măcar de vitrine nu te poți apropia, din cauza prețurilor. Biserici superbe, clădirea operei și statuia-soră a celei din Piața Unirii, Timișoara.

Schönbrunn:

Am petrecut o zi întreagă aici, deci am ce vă povesti. Este palatul lui Sissi și a lui Franz Josef, simboluri naționale alături de Mozart. Un palat imens, cu aproximativ  1500 de camere, dintre care vizitabile doar 38. Și tot a durat o oră vizita. Vă dați seama cât ar dura să-l vezi pe tot? La intrare ni s-a dat un audio-guide în limba engleză, iar pentru români, erau disponibile și pliante în limba noastră. M-a enervat atâta civilizație, serios!!!

Grădinile palatului sunt imense și frumoase spre deosebire de camere și mobilier, care par făcute pentru liliputani. Din spatele palatului, dintr-un parc superb, se vede Gloriette, un momument care m-a dat pe spate.

Labirintul: În spatele palatului se găsește un labirint foarte drăguț. Am plecat cu ideea că s-ar putea să am nevoie de GPS pentru a ieși din el, acceptând că am o orientare în spațiu al naibii de proastă. Eh, când am intrat, am aflat că nu este deloc complicat să ieși, scopul fiind să găsești jocurile din interiorul lui. Am alergat ca niște copii tâmpiți.

Grădina zoologică Schönbrunn:

Ăsta a fost punctul culminat, spun cu mâna pe inimă. Când am auzit de grădini zoologice, nu am putut să nu mă gândesc la cele din România, unde săracele animale sunt ținute în cuști, suferind de foame. Înainte să vă spun ce am văzut, vă zic ce n-am prea văzut: garduri. Peste tot doar plexiglass, mai mare sau mai mic, în funcție de ferocitatea animalelor. Nu are rost să vă spun cât de tare m-am minunat la toate, dar vă recomand să nu o ratați dacă ajungeți pe acolo. Vă las câteva poze, poate vă conving:

Patru maimuțici care se țineau în brațe.

Pinguini care mi-au amintit de Happy Feet.

King Julian.

O țestoasă care se chinuia să muște din frunză.

(și care mai târziu a făcut ghidușii cu un țestos)

Pozele cu ursulețul panda, cu coala și girafa le veți găsi, probabil la Corina, care a fost foarte entuziasmată de ele, așa că îi las ei plăcerea să vi le descrie. Mai multe info, la compania de excepție: dr. Ceciliu Strontz, Ovi, Corina și Tudor.

Ceea ce nu trebuie să scape nemenționat, mulțumesc tare tare de tot în numele tuturor, dacă permiteți, părinților Sîrb (ai lui Ovi și Tudor, adică) care au făcut să existe weekendul ăsta și care și-au făcut un scop din a ne simți noi bine. Mulțumim!

______________

* poze protejate de legea drepturilor de autor, se pot prelua cu condiția citării sursei

* sursă thumbnail