Rar mi se întâmplă, dar acum scriu cu ură! Da, cu ură şi dezgust, iar dacă de obicei nu vreau să condamn pe nimeni, cel puţin nu mai mult decât în minte, acum o voi face.
Toţi am fost copii la un moment dat, iar unii dintre voi poate sunteţi chiar părinţi. Sunt convinsă că pe majoritatea v-au crescut şi v-au educat pătinţii aşa cum au ştiut ei mai bine.
Nu, nu sunt de acord să-ţi ţii copilul pe un taler de argint. Nu trebuie să-i dai mai mult decât are nevoie, nu trebuie să îl răsfeţi excesiv şi trebuie să-i aplici corecţii atunci când greşeşte.
Eh, vreau să vorbim puţin despre corecţii. Sunt de acord cu privarea de un anumit drept, cum ar fi telefonul, televizorul sau maşina. Sunt de acord să nu fie lăsat, pe o perioadă determinată, să iasă din casă. Nu e o tragedie nici măcar o palmă peste fund. Dar îi urăsc pe toţi nenorociţii care lasă semne pe trupurile micuţe, care îi lovesc fără milă până la sânge. Ce putea să facă atât de greşit pentru a merita asta?
Urăsc violenţa fizică folosită ca mijloc de educare şi sunt conştientă, spre deosebire de fani, că metoda asta nu va face altceva decât să instaureze frica şi mai târziu trauma.
Un copil are datoria de a fi copil şi atât. Mi-e scârbă de voi.
Am vorbit aici despre familiile normale în care se aplică principiul “bătaia este ruptă din rai”, cazuri pe care nu se face prea mult tam tam, fiind considerate aproape normale. Ştiu prea bine că sunt părinţi care îşi ucid copiii, îi maltratează sau îi abuzează, parcă nici nu veau să aduc în discuţie asta, deşi cazurile nu sunt puţine.
Mă dezgustaţi!
________
Dupa cum am mai spus, aia nu-s parinti. Nu au instincte de parinti. O mama ar face orice sa-si protejeze puiul, un tata are mereu grija sa-l ajute sa se dezvolte armonios. O palma e macar sub forma cunoasterii. O palma e buna in cazuri isterice, pentru a linisti un isteric, pentru binele lui, ii bine sa-i dai o palma.
In legatura cu traumele, zic: depinde de aluatul fiecaruia. Cunosc omi care chiar au luat aminte la urmarile comportamentelor violente si au ca scop sa nu faca niciodata la fel.
@Florin – Da, dar mai sunt şi cei care spun: “eu am trăit cu bătaie, aşa trebuie să trăieşti şi tu”, aplicând exemplul mai departe.
Postarea ta, desi modesta, asa, in esenta ei, mi-a adus aminte de cruciadele pe care le-a purtat Dojo pentru copilasul din vecini, la care i-a dat ore de engleza. Bine, asa, remote… Si dupa cum vezi, te citesc, hotomano
Numa asa, mai incognito 
Da’ sa nu deviez ca olteanu-n lanu cu lubenite…
Adevaru’ e ca intr-adevar, bataia nu-i o solutie intr-o familie. Da’ sa nu te superi pe mine cand zic ceea ce urmeaza sa zic, ca n-o zic cu rea intentie sau cu aroganta, da’ o palma de control in situatii critice nu strica.
De exemplu, daca copilu’ sparge o vaza, deja e buna sparta. N-are rost sa-l usti in bataie. Ii faci o mustrare verbala, eventual o predica de 3 ceasuri ca era vaza ta preferata mostenita de la strabunica, bla-bla-bla. Ideea e sa-l faci pe copil sa inteleaga ca o facut ceva rau. Acuma, daca copilu’ iti pierde singura pereche de chei de la masina in sistemu’ de ventilatie al masinii respective (cum o facut subsemnatu la 5 ani jumate) atunci intr-adevar, tre’ sa sesizeze gravitatea faptei si o palma e oarecum binemeritata, sa zicem.
Copilu’ tre sa invete sa evalueze si rau’ pe care-l face, exact asa cum invata sa evalueze binele.
Binele merge pe sistem de rasplata, rau’ pe sistem de pedeapsa. Care pedeapsa poate fi de n feluri, in functie de fapta. Un fel de cod penal al familiei, daca vrei.
De exemplu:
1) spargi 3 pahare – 2 zile fara calculator.
2) il bati pe frate-to mai mic cu paleta de ping-pong intr-o disputa legata de a cui e masinuta verde din Jermania – fara dulciuri o saptamana, fara desene animate
3) arunci pe strada cu pietre dupa bunica / iti fugaresti sora/fratele mai mare si hormonala cu cutitu’ prin casa pe principiu’ “sa nu te mai vad, pieeeeeei saaaataaaaaana!” – o pereche de refresh-uri rever peste bot sa se trezeasca.
Da’ nu batai de-alea cu urme la sange, cu spitalizari, cu certificate medico-legale etc. Bataia la urma urmei e arma omului slab de minte. Da’ cum cu copiii cateodata nu te poti intelege, mai trebe din cand in cand si cate-o atingere usoara. Faulturi tactice, zic, nu alunecari de cartonas galben. Sau mai rau. Si multi nu stiu sa diferentieze cand si cat si ce inseamna destul. Asta da componenta tragica in toata afacerea.
@ Raka – Îţi fac cont? Că văd că-ţi place să scrii mult. Glumesc.
Legat de prima chestie, cu postul meu modest, ştii de ce nu scriu enorm, ştii că-mi place să pornesc o discuţie şi nu să tratez de nebună, singură exhaustiv un subiect. Aşa, la fel de bine mă pun să vorbesc în oglindă. Îmi place să dezbat cu cei interesaţi.
Aşa, revenind, nervii mei sunt îndreptaţi către cei ce i-ai menţionat în finele comentariului. Nu sunt de acord cu bătaia, dar cum spunea şi Florin, în cazuri de isterie, sau cum spui şi tu, în cazuri grave, nu e o tragedie. Eu mă refer la ăia care mai apar uneori şi pe la ştirile cu mortăciuni.
Cand eram copil, am avut parte de multe lovituri din partea parintilor. De foarte multe ori fara motiv sau dintr-un motiv absolut banal.
Acum, cand sunt si eu mama, vreau ca fii-mea sa nu treaca prin ce-am trecut eu si oricat de tare m-as everva, n-as putea sa dau in ea. Mi-as aminti de ce am patimit eu.
Intotdeauna mi s-a parut greu de crezut ca un copil mic va intelege cu ce a gresit, ce a facut rau… fara niste explicatii pe care de multe ori e complicat sa le dai pe intelesul lui.
Cred ca de-aia unii isi inchipuie ca daca il lovesc,problema se rezolva mai usor, “nu mai face data viitoare”, ” o sa asculte de mine”, bla bla bla. Niste dobitoci.
Parerea mea e ca pentru fiecare greseala pe care o face un copil inainte sa ajunga sa inteleaga pe ce lume traieste, parintii ar trebui sa se pocneasca singuri in oglinda… daca simt nevoia sa se impuna in fata cuiva.
@Bloodie, din pacate asa e, sunt si cei care urmeaza exemplul, insa cred in continuare ca-i vorba de aluatul din care sunt plamaditi, ca sa ‘dai mai departe’ trebuie sa fii croit pentru asa ceva, trebuie sa ai probleme cu simturile, probleme mari, zic io.
@crinutza – imi pare ca vezi lucrurile doar dintr-o parte. Iei in calcul doar greselile, insa, cand faci rau voit, stiind ca e rau ceea ce faci, nu mai e vorba de greseli. Acolo apar problemele, acolo trebuie ca parintii sa fie isteti si sa gaseasca o modalitate de a imbunatati partile astea.
La teorie ma pricepeam si io, practica ma omoara. Si practica asta m-a invatat ca-i de cautat echilibrul iar modul de educare difera pentru fiecare copil in parte. In functie de personalitatea copiilor, parintii trebuie sa se muleze pe cazuri, sa gaseasca calea de echilibru.
In general, parintii nu simt nevoia sa se impuna, in anumite conditii chiar trebuie sa se impuna, si asta pentru binele copiilor.
@ Ruxandra – Nu ai idee cât de tare mă bucur că ai comentat aici, îmi doream tare multă o părere de… acolo. Cineva care a păţit şi mai ales… cineva care este părinte.
@Florin: stai putin. Eu nu ma refeream la cazurile in care copii au inteles ca nu e bine ce fac. In cazurile astea sunt de acord ca trebuie luate niste masuri. Insa chiar si aici, bataia e o metoda care nu prea da rezultatele dorite. Exista si alte metode.
Dar cred ca sunt destul de putine cazurile in care copii care sunt batuti frecvent chiar fac chestii rau intentionate.
Bineinteles ca neavand copii, nu pot decat sa fac teorie, dar traiesc cu speranta ca imi voi pastra parerile si cand trec la “practica”.
@ Crinutza – Metode sunt suficiente şi că tot veni vorba, nu-i înţeleg nici pe cei exgerat de preocupaţi care dacă a spart copilul o vază.. jap, la psiholog. De ce vaza? De ce vaza aia? De ce nu un pahar?
@bloodie: Alta minunatie a zilelor noastre… chestia asta cu dusul la psiholog. Nu ca eu nu m-as duce, ca vorba aia… I have issues… Dar nici sa fii superprotector si sa cocolosesti nu-i ok. Decat daca vrei un papa lapte
Vroiam sa zic “superprotector si sa cocolosesti copilul toata ziua nu-i ok”. Mi-a fost foame :”>
io sunt de alta parere…
unul care a fost altoit de parinti la momentul oportun va fi mult mai antrenat pentru lupta in viata si pregatit pentru pumnii in cap (la propriu sau la figurat) pe care ii va primi de-a lungul vietii.
iar succesele vin dupa lupta si multa munca.
daca vreti sa reuseasca in viata si nu aveti prea multa experienta in pedagogie,si nici bani pentru psiholog, palmele sunt solutia…
Tine de om. De copil, adica. Stiu mame care-si luau pustiul adolescent la pumni, si acum el e in Germania si programeaza.
Stiu oameni care au fost batuti cu furtunul de la masina de spalat, iar acum scriu de-ti pica plombele.
Cand se intampla, mai in tinereturi, sa ma iau la bataie, mai incasam una-n falca. E inevitabil.
Singurul gand in momentul in care eram la pamant sau debusolat era: ‘Fraiere! Tata da de zece ori mai tare!’ si ma sculam plin de viata, vlaga si verva.
Acestea fiind zise, n-am dat primul pumn in viata mea, ma bag fara sa ma gandesc intre malaci care se bat, ma iau de tipi pe strada daca isi agreseaza gagicile – mi-am luat-o urat asa odata – si nu am sa-mi ‘educ’ copilul (presupunand ca voi avea asa ceva candva) prin bataie, pentru ca asta inseamna ca va ajunge sa se educe singur.
Deci: cum m-a stricat bataile si somnurile luate de la tata? Sunt cum sunt si pentru ca le-am incasat si nu am cum sa stiu cum as fi crescut daca ai mei ar fi fost altfel.
Sunt defect?
Rahat, trebuia sa fie si un U acolo.
Mama nu ne batea niciodata cand era nervoasa. Indiferent ce faceam, ne explica de ce meritam acea bataie si ne-o promitea … iar in alta zi, cand era ea calma (si noi ne asteptam cel mai putin) ne chema sa ne-o incasam (trebuia noi sa aducem cureaua cu care urma s-o incasam). Privind in urma, nici eu si nici fratii mei, nu putem spune ca am luat vreodata bataie nemeritata sau ca am fost batuti pana la sange (desi max. 10 curele pe fund nu trec de azi pe maine).
Cu bataie am crescut si eu si pana la un moment dat am si aplicat-o asupra unorr copii,fiind cadru didactic.am renuntat la meserie din cauza asta,am realizat ca nu fac altceva decat sa dai mai departe o leapsa monstruoasa,raul perpetuandu-se.traumele exista si mai tarziu,odata cu tine se dezvolta si ele.e nevoie de ajutor specializat,pentru ca altfel nu mai esti om.