Cu toate astea, parcă uneori mi se face scârbă, aş vrea să-mi uit urechile şi sufletul în dormitor, sub pat, să nu mai pătrundă atâtea mizerii, drame şi intrigi. Ceea ce mă deranjează cel mai mult este, totuşi, prostia.

Bineînţeles, dacă este cazul şi dacă mi se cere, dau sfaturi. Bune sau proaste. Nu, nu mă oftic dacă nu mi se ascultă. Ba chiar am o plăcere sadică în momentul în care “sfătuitul” mă ignoră, o dă în bară şi regretă că nu a ciulit urechea, iar eu… ca om matur, în loc să-l consolez, îi trântesc un “I hate to be the one to say <<I told you>>, but I told you so!”

Sunt şi momente în care tac. De ce? Simplu. Fie mă interesează atât de “mult” încât ar fi mai puţin plictisitor să mă uit timp de trei ore la o mandarină pusă pe televizor sau la rămăşiţele unui ţânţar flecit de perete, fie mă abţin de la replici ca:

“Hehe, dacă ai ştii tu că prietena/prietenul te-a înşelat.”

“Eşti urât şi prost, de-aia nu te vrea nimeni, nu pentru că universul te urăşte”

“Nu am nicio părere, tot ce vroiam de la tine era o brichetă, de-asta am venit aici!”

“Te-ai tuns oribil şi arăţi ca un cur!”

“Oare punctul ăla de pe tavan e de mult acolo?”

______

sursă poză

]]> http://mybeautifulinsanity.com/2010/03/21/te-ai-gandit-ca-poate-nu-ma-intereseaza/feed/ 3 http://mybeautifulinsanity.com/2010/03/20/el-ea-alt-el-alta-ea/ http://mybeautifulinsanity.com/2010/03/20/el-ea-alt-el-alta-ea/#comments Sat, 20 Mar 2010 15:25:37 +0000 bloodie http://mybeautifulinsanity.com/?p=799 Cât timp articolul Cristinei a fost doar un articol, am văzut, am citit, am tăcut. Ei, când văd că devine dezbatere (şi aici îmi exprim speranţa sinceră că nu va deveni efectiv ceartă) nu pot să nu remarc câte păreri există şi câtă mediocritate în unele idei.

Să dăm cărţile pe faţă zic!

Dacă cineva cred că un cuplu poate rezita în formula el şi ea împotriva lumii e… mediocru sau naiv, ca să nu spun altfel. Problema e că, inevitabil, înţărcat de o relaţie exclusivistă, vei ajunge la un moment dat să simţi… lehamite. O să-ţi vină să-i scoţi ochii, vei simţi că te sufocă şi de aici: colaps.

Dacă pe lângă iubitul sau iubita ta există încă o persoană de sexul tău, nu e un capăt de lume.

S-a presupus din start că amicul sau amica nu are nicio implicaţie sexuală, dar merg mai departe şi vă spun ceva ce mulţi nu au curajul să o spună. Avem nevoie chiar şi de aşa ceva.

Oricine are nevoie de flirt nevinovat, de admiraţie, de capete întoarse, tequilla gratis sau “+1″ de pe o invitaţie. Suntem oameni, suntem egoişti, iar dacă ceva ne gâdilă, e binevenit.

Tabu? Dacă vă credeţi emancipaţi nici nu ar trebui să se pună problema.

_____

Au mai vorbit şi alţii despre asta:

Cristina, a trecut pe la Raka, Tomata (articol la care a reacţionat şi Alex Negrea) şi Crinutza.

Şi blooo de la care am furat link-urile.

sursă poză

Eh, eu am o legătură mai personală cu primăvara.

Luna fatidică şi calendarul uman.

Eu lupt împotriva încălzirii globale. E clar. Păi… dacă mai nou din bocanci sărim direct în sandale, dacă sunt 20 de grade în ianuarie şi -4 în martie, dacă nu mai ştii câte anotimpuri avem… e simplu: ciclicitatea lui bloodie. Dacă începe să îmi meargă rău, e clar: luna februarie numai ce a început. Dacă îmi vine să urlu de nervi şi lucrurile merg din rău în mă-f**-în-ea-viaţă de rău, probabil e mijlocul lui februarie. Nu, nu are legătură cu Valentine’s sau alte căcaturi de-astea. Dacă am febră şi, eventual, din cauza unei măsele nenorocite arăt ca Rocky şi vorbesc mai ceva ca The Godfather, e martie, şase, ziua mea.

Eh, totul se schimbă undeva după 6 martie. Dacă sunt suspect de fericită şi binedispusă… a venit cu adevărat primăvara. La mine astenia se manifestă cu un anotimp mai devreme.

Urăsc ciclicitatea!!!

Şi că tot veni vorba.

Lalele… albe…

______

sursă poză

Dacă aş spune că e tragic şi e trist, ar fi banal, oricum toată lumea ştie şi înţelege asta. Să spun că e nedrept? Ar fi prea puţin. Ce poate fi mai nedrept decât întreruperea drumului la doar… 20 de ani?

Era… cu totul deosebită. Frumoasă, inteligentă şi cu nişte planuri care pentru alţii fie sunt utopice, fie inimaginabile.

“Iar sub soare sau sub luna
Moartea este o minciuna.”

Mda… nu e aşa!

Dacă până acum, noi, cei pe care nu vreau să-i numesc bloggeri ci prieteni, am ţinut cu o sfinţenie de necrezut de un loc ce părea cel mai potrivit, am avut o surpriză plăcută.

Mic, pe gustul nostru, cu oameni extraordinari (iar când spun oameni, mă refer atât la cei ce frecventează locul, cât şi la cei ce i-au dat viaţă), oarecum ascuns, retras. Închipuiţi-vă locul ăsta undeva pe Corso… e că n-ar avea acelaşi farmec? Ar mai fi la fel dacă nu ai intra acolo pe lumină şi ai rămâne stupefiat când ieşi că e întuneric? Sau mai rău, că e IAR lumină ?

Ştii cum e când mergi zi de zi în acelaşi loc şi te scârbeşti efectiv? Eu, cea care nu suportă rutina şi se plictiseşte extrem de repede, pot să pun mâna pe inimă şi să spun că nu ar putea să mi se întâmple aşa ceva în locul ăsta. Şi am dreptate, cum ai putea să te plictiseşti când în fiecare zi ba e seară de joc, ba jam session, ba mai cântă unii unplugged, ba se pune de o “seară dansantă”?

Nu ştiţi despre ce loc vorbesc? Garaj Pink Freud, bineînţeles.

Dacă vă zic că am lăsat în taxi un portofel plin cu bani, acte şi alte cele, iar taximetristul mi l-a returnat intact? Şi dacă vă spun că după ce am scris un mesaj la poliţie, lăsând un număr de telefon în speranţa că cineva a aruncat actele şi altcineva le-a dus la poliţie, iar poliţia m-a sunat să-mi ceară detalii şi să mă ajute, terminând cu o bucurie sinceră în glas când a aflat că mi l-am recuperat?

Stimă!

_____

sursă poză

Să înmoi între buzele-ţi negre deja,

Cărbunele ce-l vei folosi pentru a-i scrie numele

Când ea va pleca, în răni adânci vei săpa,

Pentru-ai găsi inima pierdută pe trotuar.

Se va sparge, pe rând, în mii bucăţi,

Cântându-ţi cântecul vostru,

E doar o altă curvă,

În final, frumoasă şi rece.

Sperând că-ntro zi o vei dezveli de ea însăşi,

Ai dat la o parte doar giulgiul,

Şi-ai plâns un suflet ce-a căzut mort,

Ucis de primul sărut.

Miroase a iarnă şi-a cearşafuri reci.

Pentru că nu am mai scris nimic de prea multă vreme şi pentru că am vrut să scriu ceva deosebit… poftiţi versuri, sau ceva ce mi-a fost teamă să scriu… căci nu e tocmai domeniul meu.

_____

sursă poză

1. Bloodie doarme numai şi numai în compania unui căţel de pluş pe care îl duce cu ea peste tot.  (Adevărat, îl cheamă Samurache)

2. Bloodie se gândeşte serios să se facă iar blondă şi să-şi schimbe pseudonimul în Blondie. (Fals)

3. Bloodie nu mănâncă sandwichuri decât dacă sunt tăiate în două. (Adevărat)

4. Bloodie a afirmat că are un fetiş cu broaşte. (Adevărat, doar am afirmat )

5. Bloodie a fost cândva model. (Adevărat, acu 100 de ani)

6. Bloodie citeşte doar reviste glossy, dar nu admite asta. (Fals)

7. Bloodie deţine cel puţin 5 articole de îmbrăcăminte de culoare roz. (Fals, cred totuşi că am un tricou de dormit)

8. Copil fiind, întrebată ce vrea să devină când va fi mare, răspundea: “Femeie de serviciu” (Fals, vroiam spălătoreasă să mă fac, prietenul meu de pe atunci vroia să fie femeie de serciviu)

9. Bloodie nu poate să stea cu picioarele goale sprijinite pe perete, sau să vadă pe cineva făcând asta. (Adevărat)

10. Bloodie mai are un tatuaj de care nu ştie nimeni . (Fals, am doar unul, ăla public)

Răspunsurile corecte vi le dau mâine-poimâine

Unii aţi fost aproape, prea aproape, hmmm….

_______

sursă thumbnail

Nu ştiu cum se face, dar toată lumea reuşeşte să mă enerveze, toate veştile proaste s-au concentrat azi şi m-am lovit de toate obiectele contondente de prin casă.

Muzica mă enervează, de scris nu am chef, mintea-mi alunecă uşor în auto-pilot…

Is it just me?

______

sursă thumbnail

Cu toate că nu fac gafe, decât mici greşeli pe care le fac şi cei mai buni, se-ntâmplă uneori să fiu mustrată şi aici vine partea interesantă.

Am stat o vreme în complexul studenţesc, unde e bătaie (la propriu) pe locurile de parcare. Dacă ai “norocul” să te întorci acasă seara, ai pus-o. Eh, văd eu într-o zi un loc ok, era pe pământ el aşa, dar era pietriş turnat. Fain, zic, nu trebuie să cobor iar prin noroaie sau bălţi. A doua zi observ de la depărtare ştergătorul maşinii mele pe post de axis-mundi, îndreptat spre cer. Sub celălalt, un bilet care zicea că sunt nesimţit (da, la masculin, deşi am numărul la maşină “ANK”), că sunt un chior, că de ce n-am văzut că ăla e locul cuiva, că el nu şi l-a amenajat ca să parcheze alţii. Mă uit în stânga, trei locuri marcate cu tăbliţă şi plătite. Mă pe locul unde eram… nimic. Să mori tu, ţi-a făcut mă-ta parcare.

Când mi-am lăsat maşina pe malul Begăi, am primit amendă de la TelPark. Nimic ciudat, asta e, prostia mea, eu o plătesc. Deşi amenda ar trebui să îmi bage minţile în cap şi să nu mai parchez pe unde apuc, ea mi-a adus la cunoştinţă un singur lucru: trebuie să-mi spăl maşina. Altfel, de ce mi-ar fi scris la culoare “gri” când ea este violet (puteau să scrie şi mov, dar gri??).

Am fost şi şofer de Matiz, maşină pe care am învăţat să conduc în Timişoara, unde traficul este aşa, puţiiiin mai mare decât în Hunedoara . Nu cunoşteam oraşul, nu ştiam pe unde trebuie să mă duc, îmi venea să plâng în sensurile giratorii. În prima zi, m-am cam speriat, nu cunoşteam deloc maşina şi recunosc, mergeam cam între benzi pentru că aveam impresia că merg cu tancul. Ce bine mi-a picat mie când un cocalar a scos capul pe geam şi mi-a strigat cu patos: “Mişcă femeie pe banda ta, că nu eşti cu betoniera!!!” A fost drăguţ.

Şi acum, ca să fiu corectă, îmi cer scuze domnului căruia i-am obturat intrarea printre un copac şi-un stâlp şi i-am îngreunat accesul în curte. Domnul meu, din cauza respectivului copac nu v-am văzut garajul, dar nu am nicio scuză, trebuia să fiu mai atentă. Îmi cer scuze public. Mi-a lăsat şi el un bileţel, dar a fost cu bun-simţ, m-a rugat doar să fiu mai atentă pe viitor.

______

sursă thumbnail